Inteligența artificială a intrat în viața noastră cu o viteză pe care, probabil, puțini dintre noi o anticipau. O folosim pentru a căuta informații, pentru a înțelege un document, pentru a redacta un text, pentru a compara opinii sau, pur și simplu, pentru a afla mai repede ceva ce înainte ne-ar fi obligat să deschidem mai multe cărți, acte normative ori pagini de internet. Și este, fără îndoială, un instrument extraordinar.

Lucrurile devin însă mai complicate atunci când nu îi mai cerem doar informații, ci îi încredințăm probleme din domenii în care diferența dintre o explicație convingătoare și un răspuns corect poate produce consecințe foarte concrete.

Dreptul este unul dintre aceste domenii.

Tot mai des, oamenii care se confruntă cu un conflict încep prin a întreba inteligența artificială cine are dreptate. Își povestesc situația, primesc un răspuns, revin cu un documentul pe care îl consideră necesar apoi cu un mesaj primit de la cealaltă persoană. Mai apare un incident și îl povestesc și pe acela. Întreabă ce articol de lege li se aplică, ce drept le-a fost încălcat, unde pot face o sesizare, ce pot cere și cum ar trebui formulată cererea. AI răspunde, uneori foarte bine, alteori greșește dar adevărata problemă poate apărea chiar și atunci când fiecare răspuns, privit separat, pare rezonabil. Pentru că, încetul cu încetul, utilizatorul nu mai are senzația că a pus niște întrebări unui instrument, are senzația că a studiat problema. Iar de aici până la convingerea că poate deveni propriul său specialist nu mai este întotdeauna o distanță atât de mare.

O poveste care devine tot mai coerentă

Există un detaliu esențial în această relație pe care îl putem pierde ușor din vedere: inteligența artificială cunoaște, în primul rând, povestea pe care noi i-o spunem.

Dacă relatez un conflict, îl relatez inevitabil din perspectiva mea. Aleg faptele pe care le consider importante, folosesc cuvintele prin care eu le interpretez și ofer documentele pe care le am sau pe care cred că este relevant să le ofer. Pot fi absolut sincer și totuși, povestea mea poate să nu fie întreaga poveste. Celălalt om are propria perspectivă, propriile documente și cu siguranță alte probe. Există împrejurări pe care nu le cunosc. Există fapte cărora eu le atribui o anumită semnificație, dar care juridic pot avea alta. Uneori există chiar documente despre care nu știu că există.

AI nu poate analiza ceea ce nu știe. În schimb, poate construi o explicație foarte coerentă pornind de la ceea ce i-am oferit. Și tocmai coerența aceasta poate deveni seducătoare.

Cercetările privind interacțiunea dintre oameni și sistemele conversaționale discută deja despre tendința unor modele de a se adapta excesiv la perspectiva exprimată de utilizator și, în anumite condiții, de a-i valida inclusiv convingeri greșite. În același timp, noi, oamenii, avem propria vulnerabilitate: tindem să acordăm mai multă atenție informațiilor care ne confirmă convingerile decât celor care le contrazic.

Când aceste două mecanisme se întâlnesc, poate apărea o buclă de confirmare.

„Deci mi-a încălcat drepturile?” „În aceste condiții, pot face o sesizare?” „Dacă a procedat din nou astfel, înseamnă că fapta este repetată?” „Pot cere sancționarea?” „Îmi redactezi plângerea?”

Fiecare răspuns devine premisa următoarei întrebări. După zeci de asemenea conversații, întrebarea inițială — „Oare am dreptate?” — poate dispărea și în locul ei apare certitudinea: „Știu că am dreptate.”

A vorbi ca un jurist nu înseamnă a fi jurist

Inteligența artificială a făcut ceva extraordinar: a pus la dispoziția aproape oricui limbajul specialistului. În câteva secunde, un om fără pregătire juridică poate avea în față un text despre răspundere civilă delictuală, abuz de drept, nulitate, sarcina probei, protecția datelor, drepturi nepatrimoniale ori jurisprudență. Poate redacta o notificare care arată juridic, poate formula o petiție, poate răspunde unei instituții, poate construi chiar și o cerere de chemare în judecată.

Dar a putea folosi limbajul unei profesii nu este același lucru cu a avea competența acelei profesii.

În drept, dificultatea nu constă doar în găsirea unui articol de lege. Trebuie să știi dacă norma este aplicabilă situației concrete, dacă există o normă specială, dacă textul este în vigoare în forma pe care o citești, cum se corelează cu alte dispoziții, cine trebuie să dovedească un anumit fapt, dacă proba este admisibilă, ce excepții pot interveni, ce relevanță are jurisprudența invocată și ce consecințe procesuale poate produce strategia aleasă.

Și mai există ceva. Uneori, competența juridică se vede nu în documentul pe care știi să îl scrii, ci în documentul despre care știi că nu trebuie trimis.

Profesionistul poate spune: „Nu avem suficiente probe.” „Faptul acesta nu produce consecința juridică pe care i-o atribui.” „Înțeleg de ce ai interpretat astfel situația, dar juridic nu este suficient.” Sau, poate cel mai important: „Oprește-te. Dacă vei continua în direcția aceasta, riști să creezi tu însuți o problemă juridică.”

Această funcție de contradicție este uneori mai importantă decât capacitatea de a redacta zece pagini impecabile. Pentru că rolul profesionistului nu este să construiască o argumentație sofisticată pentru orice convingere a clientului, ci și să îi spună când acea convingere nu rezistă juridic.

De la informare la acțiune

Aici apare adevărata schimbare de registru. Una este să întrebi AI ce înseamnă o instituție juridică, să îi ceri să îți explice un document sau să explorezi mai multe ipoteze. Alta este să începi să acționezi în lumea reală pe baza concluziilor obținute.

Persoana trimite notificări, formulează reclamații și sesizări, face acuzații, transmite unor instituții sau unor terți afirmații despre alte persoane, poate publica anumite informații, poate folosi documente ori date despre alte persoane, poate începe proceduri judiciare. Iar fiecare nouă reacție a celui cu care se află în conflict poate deveni materia unei noi conversații cu AI.

Conflictul produce întrebări. Răspunsurile consolidează certitudinea. Certitudinea produce noi acțiuni. Acțiunile produc reacții. Iar reacțiile alimentează din nou conflictul.

După un timp, întreaga construcție poate părea imposibil de contestat tocmai pentru că a fost „verificată” de atât de multe ori.

Numai că există o diferență enormă între a verifica de multe ori o situație și a verifica de multe ori aceeași versiune a situației.

Și apoi apare cealaltă parte

La un moment dat, povestea părăsește conversația privată cu inteligența artificială, ajunge în fața unei autorități sau a unei instanțe iar acolo apare ceva ce dialogul purtat luni întregi cu AI nu a avut: cealaltă parte.

Aceasta depune propriile înscrisuri, prezintă conversația întreagă, nu doar fragmentul cunoscut, explică împrejurările din propria perspectivă, contestă interpretarea juridică, propune probe, invocă excepții iar instanța nu trebuie să stabilească cine și-a construit cea mai coerentă poveste, ci să soluționeze litigiul în raport cu legea și cu probele administrate.

Atunci poate apărea o nedumerire sinceră: „Dar cum este posibil? Eu am verificat foarte bine. M-am consultat temeinic inclusiv cu inteligența artificială.”

Poate că problema se află tocmai în verbul „a verifica”. Uneori, omul nu verificase întreaga situație. Verificase, de foarte multe ori, aceeași poveste. „AI mi-a spus că pot” nu înlătură răspunderea celui care a acționat Din acest moment, discuția nu mai este numai despre tehnologie sau despre felul în care funcționează mintea noastră. Devine una juridică. Faptul că o persoană consideră că își exercită un drept nu înseamnă că orice modalitate prin care alege să îl exercite este permisă.

Codul civil consacră exercitarea drepturilor și executarea obligațiilor cu bună-credință și stabilește că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.

Tot Codul civil protejează drepturile nepatrimoniale ale persoanei și oferă, în condițiile legii, remedii împotriva atingerilor ilicite aduse acestora. Iar regulile generale ale răspunderii civile pot conduce, atunci când sunt întrunite condițiile legale, la obligația de reparare a prejudiciului produs altuia.

Este însă necesară o distincție importantă.

Faptul că cineva pierde un proces nu înseamnă că a săvârșit automat o faptă ilicită.

Nici respingerea unei petiții, a unei sesizări sau a unei reclamații nu transformă automat demersul într-un abuz și nu generează, prin ea însăși, obligația de a plăti daune morale.

Dreptul de acces la justiție, dreptul de petiționare și posibilitatea unei persoane de a-și apăra interesele trebuie protejate.

Dar niciunul dintre acestea nu reprezintă un cec în alb pentru orice conduită desfășurată sub eticheta „îmi apăr drepturile”.

În funcție de împrejurările concrete, modul în care o persoană acționează, afirmațiile pe care le face, persoanele cărora le transmite, caracterul repetat al conduitei, scopul urmărit, proporționalitatea mijloacelor folosite și prejudiciul eventual produs pot căpăta relevanță juridică. Iar dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile, persoana care considera că își apără drepturile se poate regăsi ea însăși în postura de pârât.

Faptul că înainte de a acționa a întrebat un chatbot nu transferă asupra chatbotului răspunderea pentru propriile acte. Actul îi aparține celui care l-a făcut.

O problemă juridică poate naște o altă problemă juridică

Acesta este poate aspectul pe care utilizatorii inteligenței artificiale ar trebui să îl înțeleagă cel mai bine.

Poți începe prin a încerca să rezolvi o problemă juridică și poți ajunge, dacă acționezi fără să înțelegi limitele drepturilor tale, să creezi una nouă, poți formula un proces și îl poți pierde.

În condițiile prevăzute de lege și la cererea părții care a câștigat, poți fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Dacă, dincolo de simplul fapt că ai pierdut acel proces, conduita desfășurată în cursul conflictului a adus în mod ilicit atingere drepturilor altei persoane și sunt întrunite condițiile răspunderii civile, poți ajunge ulterior să fii chemat în judecată chiar tu. Pot fi solicitate măsuri destinate încetării unei încălcări sau restabilirii dreptului atins. În condițiile legii poate fi cerută constatarea caracterului ilicit al faptei. Iar atunci când există un prejudiciu și sunt întrunite cerințele răspunderii civile, pot fi solicitate despăgubiri, inclusiv pentru prejudiciul nepatrimonial. Evident, la acestea se pot adăuga, din nou, cheltuieli de judecată.

În alte situații, în funcție de ceea ce persoana a făcut efectiv, pot deveni incidente și alte regimuri juridice de aceea, consecințele nu pot fi stabilite abstract și nici simpla folosire a AI nu transformă o conduită licită într-una ilicită. Problema apare atunci când încrederea în răspunsul primit înlocuiește verificarea juridică a conduitei pe care urmează să o avem.

Există și un cost pe care nu îl găsim în dispozitivul hotărârii

Procesele nu se desfășoară numai în dosare, se desfășoară și în viața oamenilor.

O persoană prinsă într-un asemenea circuit poate ajunge să petreacă din ce în ce mai mult timp căutând noi dovezi, analizând mesaje, făcând capturi de ecran, interpretând reacțiile celuilalt, citind răspunsurile instituțiilor și revenind permanent la AI pentru o nouă analiză. Conflictul începe să ocupe tot mai mult spațiu.

Nu este nevoie să patologizăm un asemenea comportament pentru a observa un lucru simplu: atunci când atenția noastră se concentrează pentru mult timp asupra aceluiași conflict, fiecare informație nouă riscă să fie privită prin lentila lui. Iar disponibilitatea permanentă a unui interlocutor artificial poate face această buclă mai ușor de întreținut decât în trecut.

Un prieten poate spune, la un moment dat: „Poate ar trebui să privești și altfel lucrurile.”Un avocat poate spune: „Nu ai dreptate aici.” Un psiholog poate observa că problema începe să ocupe un spațiu disproporționat în viața persoanei. AI este însă disponibil oricând pentru următoarea întrebare. Și va răspunde. Tocmai de aceea este important să nu confundăm disponibilitatea permanentă a unui răspuns cu existența permanentă a unei confirmări obiective.

Problema nu este inteligența artificială

Ar fi nedrept și, probabil, inutil să transformăm toate acestea într-un discurs împotriva inteligenței artificiale. AI este un instrument extraordinar și poate fi extrem de util inclusiv în profesiile juridice. Poate ajuta la identificarea rapidă a unei probleme, la structurarea informației, la explorarea unor ipoteze, la compararea unor argumente și la economisirea unui timp considerabil.

Dar tocmai aici se află diferența dintre utilizarea unui instrument și delegarea propriei judecăți către acel instrument. Un profesionist nu ar trebui să întrebe AI doar: „Ce argumente îmi susțin poziția?” Ar trebui să fie interesat și de întrebările incomode: „Care sunt cele mai puternice argumente împotriva poziției mele?” „Ce am omis?” „Care dintre premisele mele nu sunt demonstrate?” „Ce ar putea susține cealaltă parte?” „Ce risc juridic creează strategia aceasta?” Iar apoi trebuie să verifice independent răspunsurile, pentru că AI poate accelera extraordinar munca celui care știe ce trebuie verificat. Dar celui care nu are instrumentele necesare pentru a distinge între un răspuns plauzibil și unul corect îi poate accelera, uneori, și greșeala.

Cine apasă, până la urmă, „Trimite”?

Inteligența artificială nu suportă cheltuielile de judecată, nu plătește despăgubirile pe care o instanță le-ar putea acorda, dacă sunt întrunite condițiile legale, nu petrece ani într-un litigiu, nu suportă consecințele unei acuzații formulate greșit și nici efectele unui conflict care a ajuns să ocupe o parte importantă din viața de zi cu zi.

Cel care apasă „Trimite”, semnează sesizarea, formulează acuzația, publică afirmația sau introduce acțiunea este omul. De aceea, întrebarea importantă nu este dacă ar trebui să folosim inteligența artificială atunci când avem o problemă juridică. Evident că o vom folosi. Poate că întrebarea cu adevărat importantă este dacă știm unde se termină informația pe care ne-o poate oferi și unde începe răspunderea noastră pentru ceea ce alegem să facem cu ea.

Accesul la informație nu este același lucru cu expertiza, un text care sună juridic nu este neapărat corect juridic, o explicație coerentă nu este neapărat adevărată iar faptul că inteligența artificială îți spune că ai dreptate nu înseamnă că, atunci când povestea ta va întâlni povestea celuilalt, probele și legea, instanța va spune același lucru.