Recent, a fost adoptată și promulgată o lege care introduce un cadru legal expres pentru utilizarea camerelor audio-video portabile (Body Worn Cameras) de către polițiștii locali în exercitarea atribuțiilor lor oficiale. Această nouă reglementare reprezintă un pas important în clarificarea unui domeniu până acum neacoperit în mod explicit de lege, în contrast cu situația polițiștilor naționali, care beneficiau deja de un astfel de temei juridic pentru utilizarea bodycam-urilor în misiuni.

Prin modificarea Legii nr. 155/2010 privind poliția locală, corpul legislativ permite acum ca agenții poliției locale să poarte și să utilizeze dispozitive portabile de înregistrare audio-video și fotografiere, în timpul intervențiilor în spațiul public, fără consimțământul persoanelor vizate. Motivul principal invocat de inițiatori și de autorități este creșterea transparenței în activitatea poliției locale, protejarea cetățenilor și a ofițerilor, precum și documentarea corectă a intervențiilor și situațiilor de conflict sau tensiune socială.

Legea prevede situații clare în care bodycam-urile pot fi folosite, precum legitimarea persoanelor, constatarea contravențiilor sau infracțiunilor, intervențiile în situații care pot pune în pericol ordinea publică sau siguranța și alte operațiuni specifice de menținere a ordinii. În aceste cazuri, obligația de obținere a consimțământului persoanei filmate nu mai este necesară, însă există cerințe privind informarea publicului și a persoanei în cauză atunci când circumstanțele o permit, precum și obligația polițiștilor locali de a afișa semne vizibile pe uniformă sau echipament pentru a semnala prezența sistemului de înregistrare.

Pe de altă parte, noile reglementări stabilesc și limite semnificative privind prelucrarea și protecția datelor personale obținute prin aceste înregistrări. Înregistrările realizate cu bodycam-urile vor fi păstrate pentru un maximum de șase luni, cu excepția cazurilor în care sunt utilizate ca probe în proceduri judiciare sau disciplinare, situație în care pot fi păstrate pe durata procedurii. Accesul la aceste date va fi permis doar persoanelor autorizate, iar utilizarea, divulgarea sau publicarea neautorizată a înregistrărilor este strict interzisă.

Reglementarea prevede totodată obligații organizatorice și de instruire: polițiștii locali desemnați să utilizeze sau să acceseze materialele înregistrate trebuie să fie instruiți în legătură cu regulile de protecție a datelor, iar autoritățile locale trebuie să informeze publicul despre echiparea și utilizarea acestor sisteme. Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) va avea un rol de monitorizare, inclusiv prin controale periodice ale operațiunilor de prelucrare a datelor colectate.

Este important de reținut că, înainte de această lege, lipsa unei baze legale explicite a împiedicat utilizarea bodycam-urilor de către poliția locală, iar utilizările nelegale au condus la sancțiuni sau la ordonanțe de ștergere a înregistrărilor de către instanțe sau prin decizii ale ANSPDCP, pe motiv că prelucrarea datelor personale se efectua fără un temei legal conform art. 6 alin. (1) din GDPR.

În ansamblu, adoptarea acestei legi oferă un temei juridic clar pentru utilizarea bodycam-urilor de către polițiștii locali, echilibrează necesitatea transparenței și protecției intervențiilor cu drepturile persoanelor vizate și aliniază această practică la cerințele privind protecția datelor cu caracter personal și respectarea principiilor GDPR.

De ce bodycam-urile poliției locale nu puteau fi justificate prin „interes legitim” sau prin Legea nr. 333/2003

În spațiul public a apărut frecvent ideea că utilizarea camerelor video purtate de polițiștii locali (bodycam-uri) s-ar fi putut baza deja pe cadrul existent din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și protecția persoanelor sau pe temeiul „interesului legitim” prevăzut de GDPR.

Din punct de vedere juridic, această abordare era însă profund vulnerabilă.

Legea nr. 333/2003 reglementează sisteme de securitate cu caracter static – camere de supraveghere amplasate pe clădiri, în perimetre protejate, în scopul prevenirii infracțiunilor și protejării bunurilor. Chiar și noțiunea de „alte mijloace necesare asigurării pazei” a fost interpretată constant ca vizând infrastructuri de securitate, nu dispozitive mobile purtate de agenți ai autorității publice în timpul intervențiilor operative.

Bodycam-ul nu este un mijloc de pază, ci un instrument de documentare a exercitării autorității publice, care presupune captarea continuă de imagini și sunet în spațiul public și privat, cu impact direct asupra dreptului la viață privată și protecția datelor personale.

Din perspectiva GDPR, problema era și mai clară: autoritățile publice, atunci când își exercită atribuțiile legale, nu pot invoca temeiul „interesului legitim” pentru prelucrarea datelor. Acest temei este destinat operatorilor privați și nu se aplică activităților ce țin de exercitarea puterii publice.

Pentru poliție și alte autorități, este necesar un temei legal expres — o lege care să prevadă clar: scopul filmării, situațiile în care este permisă, durata stocării, accesul la înregistrări, garanțiile pentru persoanele vizate.

Or, până la apariția noilor modificări legislative, acest cadru nu exista pentru poliția locală.

În lipsa unei reglementări clare, utilizarea bodycam-urilor risca să fie calificată ca prelucrare nelegală de date personale, expunând autoritățile la sancțiuni și făcând vulnerabile probele obținute astfel în instanță. Tocmai această lacună legislativă a determinat intervenția recentă a legiuitorului, care a creat un temei juridic explicit pentru folosirea acestor dispozitive, în acord cu cerințele GDPR.

Concluzia juridică esențială

Bodycam-urile nu puteau fi justificate legal nici prin Legea nr. 333/2003, nici prin „interesul legitim”.
Pentru autoritățile publice era necesară o lege specială — iar aceasta este motivul real pentru care a fost adoptată noua reglementare.