𝐈̂𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚 𝐃𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐧𝐮𝐧𝐭̗𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟐𝟎 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔 𝐝𝐞 𝐈̂𝐧𝐚𝐥𝐭𝐚 𝐂𝐮𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐂𝐚𝐬𝐚𝐭̗𝐢𝐞 𝐬̗𝐢 𝐉𝐮𝐬𝐭𝐢𝐭̗𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐚 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐢, 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̗𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐫𝐭. 𝟏𝟒𝟕³ 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐟𝐢𝐬𝐜𝐚𝐥, se conturează o orientare jurisprudențială de maximă importanță în materia taxei pe valoarea adăugată, în sensul consacrării caracterului imprescriptibil al dreptului de deducere, respectiv al dreptului de reportare a soldului negativ de TVA. Soluția instanței supreme are caracter obligatoriu și vine să uniformizeze practica neunitară existentă până în prezent în raporturile dintre contribuabili și ANAF.

Această interpretare se aliniază principiilor statuate în mod constant de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit cărora dreptul de deducere reprezintă un element esențial al mecanismului TVA și ia naștere la momentul exigibilității taxei, de regulă la data efectuării operațiunii economice, fără a putea fi afectat de conduita ulterioară a autorității fiscale. Prin urmare, recunoașterea tardivă a acestui drept de către organul fiscal nu are aptitudinea de a limita sau de a stinge exercițiul său, ci doar de a întârzia valorificarea efectivă a acestuia.

În plan practic, decizia capătă o relevanță deosebită în acele situații în care ANAF a refuzat sau a amânat recunoașterea TVA deductibil, inclusiv în ipoteza anulării și ulterior reactivării codului de TVA, ori în cadrul unor inspecții fiscale finalizate după perioade îndelungate de timp. În toate aceste cazuri, dreptul de deducere subzistă încă de la momentul nașterii sale, ceea ce deschide posibilitatea recalibrării întregii situații fiscale în acord cu realitatea juridică astfel consacrată.

În consecință, contribuabilii pot invoca această dezlegare obligatorie pentru a solicita înlăturarea sau diminuarea obligațiilor fiscale accesorii calculate în absența recunoașterii deducerii, precum și pentru a opera corecții retroactive ale bazei impozabile și ale deconturilor de TVA. Impactul este unul semnificativ, întrucât, în numeroase situații, poate conduce la eliminarea unor sarcini fiscale excesive și la restabilirea unui echilibru just între drepturile contribuabilului și prerogativele autorității fiscale.

În acest context, se impune reevaluarea tuturor situațiilor în care dreptul de deducere a fost limitat, refuzat sau recunoscut cu întârziere de către ANAF, în vederea valorificării integrale a drepturilor conferite de legislația fiscală și de dreptul Uniunii Europene, astfel cum au fost interpretate în mod obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție.